Publicat in: PR & Comunicare
A fost odata ca nicidoata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, un sat de pescari asezat pe malul unei mari in care pestele se gasea din abundenta. Asa se facea ca toti pescarii din acel sat traiau in fericire si belsug fiindca aveau peste destul si pentru masa lor si pentru a vinde seara in targ. Intr-o zi in acel sat s-a mutat un om nou, cu tot cu familia sa. Numai ca acest om nu isi gasea locul in acest sat el nefiind priceput in ale pescariei. Dar pentru ca era ambitios si nu se dadea batut cu una cu doua s-a decis sa invete meseria de pescar. Si fiindca nu se putea duce ucenic (deh, avea un orgoliu pe masura ambitiei) s-a gandit el asa ca n-ar strica sa ii urmareasca pe pescari ce si cum dreg pentru a prinde pestele cel mai mare si mai frumos si cum isi castiga ei galbenii pe seama pestelui prins.
Zis is facut. In fiecare dimineata ii urmare de pe geam pe pescari cum isi pregateau uneltele, nada. Dupa care plecau pe mare dis-de-dimineata petrecandu-si aproape toata ziua in larg urmarind pestii cei mari si frumosi. Cum se apropia soarele de linia orizontului se intorceau si ei la mal, isi umpleau cosurile cu prada prinsa peste zi si plecau repejor la targ pentru a vinde pestele. Se intorceau apoi veseli, cu pungile pline de gologani si se opreau la crasma din sat pentru a se cinsti si a-l onora pe Poseidon (si toate celelalte zeitati) ca le tinea marea imbelsugata si nu alungau pestele din partile acelea.
Omul nostru isi zise atunci in barba ca n-are cum sa fie pescuitul asa o indeletnicire grea si se decise ca a doua zi sa-si incerce si el norocul. Numai ca dis-de-dimineata, in loc sa mearga la pescuit se duse direct in targ unde incepu sa strige: “Peste de vanzare! Peste mare si frumos!”. Se adunara targovetii in jurul sau, uimiti ca venise pestele asa devreme. Insa vazura ei repejor ca omul nostru nu avea nici un peste si atunci incepura a se infuria si a-l haitui convinsi fiind ca acest voia sa ii insele. In mijlocul zarvei isi face loc prin multime un intelept. Se apropie de om si il intreaba: “E mare pestele si frumos?”. “Da.” – veni raspunsul imediat. “Si atunci cum se face ca eu nu pot sa-l vad, sa-l miros, sa-l simt?”. “Pai, pestele e inca in mare, o sa ma duc mai incolo sa il prind. Dar te sfatuiesc sa il cumperi acum si sa ma platesti ca sa fi sigur ca mai apuci vreunul cand o sa ma intorc cu pestele”. “Hahaha!” – nu reusi sa se abtina inteleptul – “Nu crezi ca ar fi mai intelept din partea ta sa vii aici cu pestele inainte sa il vinzi? Daca ma uit mai atent la tine vad ca nici undita nu ai, nici macar nada cu care sa-i adementesti. Cum vrei sa prinzi pestele cel mare si frumos pe care mi l-ai promis”? “Da’ nu conteaza ce vezi sau crezi matale, important este ca targovetii sa stie ca pot gasi peste la mine si sa ma plateasca imediat”.
Daca vazu inteleptul ca nu o scoate la capat cu omul nostru se intoarse si pleca in treaba lui. “Cred ca este nebun…” – se strecura o soapta din multime. “Sigur nu este zdravan la cap” – veni si confirmarea din alta directie. Asa ca toti se intoarsera pe la treburile lor decisi sa il ignore de acum inainte pe omul despre care va povestesc. De atunci nimeni din targ nu mai tresarea cand il auzea pe om anuntandu-si pestii mari si frumosi si nimeni nu a mai cumparat vreodata peste de la el chiar si dupa ce a invatat cum se prinde si reusea sa vina seara incarcat in targ cu cosuri pline de pesti.
Povestea are evident o morala. 
Va las pe voi sa o “prindeti”.
Citit 2566 ori de catre 806 vizitatori
RSS pentru comentarii la acest articol. TrackBack URI
Nu stiu care e morala, dar eu, din povestea asta, am inteles ca prima impresie este cea care conteaza.
Comentariu de Cristina Mitrea — 26/02/2009 @ 19:10
Comentariu de Claudiu — 26/02/2009 @ 20:09