Publicat in: Cotidiene
Aseara, ca majoritatea populatiei masculine a Romaniei, mi-am desfacut si eu o bere si am incercat sa privesc cu interes meciul dintre Romania si Serbia. Bine, de atata interes pentru meci m-am trezit cam tarziu, adica ma dat drumul televizorului numai bine cat sa vad al doilea gol al sarbilor. Cand am vazut ca eram pe la jumatatea primei reprize si deja luaserama doua boabe, cele mai sumbre presimtiri pareau sa devina realitate.
Sunt deja convins de foarte multa vreme ca Romania, ca echipa nationala, nu mai joaca fotbal deloc. Si din cauza asta nu mai conteaza in lumea mare a fotbalului, indiferent cat de fuduli se tin aia de la FRF. Avem un antrenor fara viziune si incapabil sa simta varful de forma al fotbalistilor pe care ii are sub urmarire. De aceea ne si trezim meci de meci cu tot soiul de jucatori care doar mimeaza actul fotbalistic nejucand nimic. Avem o scoala de juniori inexistenta, motiv pentru care nici nu prea exista solutii pentru a inlocui jucatorii accidentati, suspendati sau iesiti din forma. Si uite asa ajungem sa tragem cu disperare de un Max Nicu, tanar crescut si scolit prin scolile de fotbal de aiurea.
Cu toate acestea am incercat sa fac un exercitiu de imaginatie, mai ales ca sunt un jucator avid de Football Manager. Am incercat sa vad cum as alcatui echipa si ce tactici sau strategii as aborda in circumstantele actuale. Si mi-am dat seama cat de dificil este pentru simplul fapt ca nu ai material de lucru, adica jucatori.
La portari nu avem decat un singur om care conteaza: Lobont. Daca este in zi mare avem sanse sa scoatem rezultate bune, daca prinde o zi proasta, am incurcat-o. Nici un alt portar roman nu se ridica macar la glezna lui Lobont ca valoare si experienta, toti ramanand la stadiul de tinere sperante.
Pe sectorul de fundasi singurul care mi se pare ca joaca ceea ce trebuie sa joace un fundas (ma refer acum la fundasii centrali) sunt Tamas si Goian. Toti ceilalti sunt doar niste experimente nefericite. Chivu nu mai da randament pe linia de fund de foarte mult timp, Radoi inca mai traieste cu impresia ca meciurile internationale se transeaza la rupere. Iar alte nume nici ca mai imi spun ceva. Pe benzile laterale mi-as dori un Tony si pe stanga si pe dreapta. Din pacate nu il putem clona si nici sa-i obtinem cetatenie.
La mijloc este cea mai mare jale. Nu avem deloc jucatori, nici la inchidere, nici la creatie. Nu avem oameni cu capul limpede, capabili sa discearna rapid, sa tempereze jocul cand e nevoie. Dar nici acel creativ capabil sa rupa echipa adversa in doua cu un dribling sau o pasa de geniu.
In atac miscam ocazional in functie de forma si cheful de joc a lui Mutu si a lui Marica. Si asta este cam tot ce poti spune despre atac. Avem cu disperare nevoie de niste vulpoi ca Inzaghi si de niste stanci ca Toni sau Koler.
Totusi ca sa nu inchei acest material intr-o nota atat de pesimista, trebuie remarcat faptul ca meciul de aseara a fost singurul intr-un sir foarte lung de ani in care fotbalistilor nostri nu le-au mai tremurat chilotii indiferent de scor si au incercat, cat au putut, sa preseze adversarul, sa-l inghesuie si sa ii dea lovitura de gratie. Nu le-a iesit de data asta. Dar daca isi vor pastra aceasta mentalitate, poate ca in viitor toate carentele tactice si de tehnicitate vor fi suplinite de ambitie si daruire. Asa cum se intampla de obicei la echipele mici si saxone.
Citit 3148 ori de catre 940 vizitatori
Articole similare:
RSS pentru comentarii la acest articol. TrackBack URI
Romania ar vrea sa joace fotbal, dar jucatorii nu cred ca au mentalitatea necesara castigarii.
Comentariu de Florin Lovin — 07/12/2011 @ 14:34