Publicat in: Romanie te urasc
Nu stiu daca imi citesc si adolescenti blogul, dar daca o fac sper ca cei care vor parcurge randurile de mai jos sa inteleaga din ele ceea ce e de inteles si sa nu pice in pacatul caracteristic varstei de a improsca cu noroi pe oricine are o opinie diferita de a lor.
De ceva timp mi-am facut un obicei in a lua masa de pranz la Bistro Baraka situat pe etajul patru al complexului Unirea. Si daca tot mananc acolo destul de des am inceput sa recunosc anumite persoane care, la fel ca si mine, viziteaza destul de frecvent stabilimentele culinare din zona. Printre acestia se afla si un cuplu de adolescenti, un meduz si o meduza, care vin destul de des si ocupa loc la aceeasi masa. Masa care se afla sub un semn cat casa de mare prin care se interzice fumatul. Cu toate acestea, cei doi nu considera acel semn un impediment in a-si aprinde constant tigarile.
Intr-una din zile, un domn de la o masa alaturata s-a saturat. S-a ridicat de la masa, a venit direct la ei si i-a rugat sa isi stinga tigarile. Reactia lor a fost stupefianta. In prima faza au vrut sa refuze, moment in care respectivul domn le-a aratat semnul. Nu pot sa va explic in cuvinte sictirul si dispretul cu care acei doi adolescenti au dat curs cererii domnului respectiv, de parca le-ar fi cerut sa care cu mana goala rahat uman timp de o zi intreaga. Dupa ce domnul in cauza s-a retras la masa lui, o aud pe domnisoara cum ii spune consortului revoltata: “Ce pretenii si p-asta, de parca am fi singurii care fumeaza aici.” Dupa care, parca dornica sa isi confirme singura adevarul celor spuse a inceput sa scaneze incaperea in cautarea altor persoane fumatoare. Spre ghinionul ei, chiar erau singurii care fumau.
Ai zice ca o astfel de patanie te face sa te rusinezi si sa bagi la tartacuta pentru a nu mai ajunge in aceeasi situatie si cu alta ocazie. Regula valabila pentru orice om cu bun simt, insa nu si pentru cei doi eroi ai povestirii mele. Pe care i-am revazut doua zile mai tarziu, la aceeasi masa, sub acelasi semn de interdictie, savurand tacticosi cate o tigara.
Si eu am fost adolescent. Si rebel pe deasupra. Dar tin minte clar ca bunul simt si respectul pentru cei din jur nu mi-au lipsit niciodata. Din pacate, tot mai multi tineri din ziua de astazi confuda statutul de rebel si “coolness-ul” cu mitocania si nesimtirea. Si mai grav decat asta este faptul ca nu are cine sa ii mai puna la punct. Nici scoala si nici parintii lor nu mai au puterea si capacitatea de a-i educa asa cum se cuvine.
Citit 4252 ori de catre 1116 vizitatori
Articole similare:
RSS pentru comentarii la acest articol. TrackBack URI
Exista tari in care astfel de atitudine se pune la punct cu biciul, la propriu. Exista si un organism legal imputernicit sa o faca in numele “promovarii virtutii si combaterii viciului”.
Asta pentru ca peste tot in lume, democratia trebuie meritata, iar cand n-o meriti, te doare in spate, asa cum spuneam: la propriu, de ea.
Comentariu de Guzgan Sobolanian — 13/08/2009 @ 14:40