Publicat in: Cotidiene
Astazi este o zi trista pentru mine, fiindca stau in fata unei foi goale de internet pe care urmeaza sa o transform intr-un epitaf. Un epitaf al uneia dintre cele mai dragi fiinte din viata mea: bunica de la tara. S-a stins ieri seara punand astfel capat unui calvar ce dura de mai bine de jumatate de an in care durerile si paralizia au tintuit-o pe o lavita dintr-un colt uitat de tara.
Este prima data cand sunt pus in aceasta situatie si recunosc ca imi este foarte greu sa scriu aceste randuri. As putea sa scriu de vacantele superbe petrecuta intr-un colt de paradis rustic alaturi de ea. As putea sa scriu despre modul in care m-a invatat sa iubesc natura, animalele si simplitatea. As putea sa scriu despre sacii de pepeni pe care ii cara in spate 3 kilometri din comuna alaturata pentru a ne umple noua burtile. As putea scrie despre escapadele la cules de ciuperci prin padure sau la adunat alune din lastaris. Dar toate acestea sunt acum de prisos.
Maine voi ajunge in acel colt de tara probabil pentru ultima data, pentru a o insoti pe ultimul ei drum in aceasta lume. Stiu insa ca nu a disparut definitiv, pentru ca va trai alaturi de mine cat voi mai fi eu in viata. Toate amintirile mele legate de vacantele de vara, demne de un Ion Creanga, i se datoreaza. Asa ca tot ce ii mai pot dori este: Somn usor, mamaie!
Una din ultimele ei poze in putere, facuta anul trecut la nunta mea.
Citit 6086 ori de catre 1224 vizitatori
RSS pentru comentarii la acest articol. TrackBack URI
Sa-i fie tarana usoara!
Comentariu de Bigdady — 19/06/2009 @ 13:33
Orice mamaie îşi doreşte să mai aibă zile măcar până îşi vede nepoţii căsătoriţi.
Apreciez sentimentul cu care ai scris articolul!
Comentariu de Madalin — 19/06/2009 @ 15:31
Somn usor, mamaie! Nu te vom uita niciodata!
Comentariu de Geanina — 22/06/2009 @ 11:47