Publicat in: Jocuri & IT
Salut, numele meu este Claudiu. Si sunt dependent de Football Manager. Este probabil o fraza ce va fi din ce in ce mai des auzita, chiar si in Romania. In afara tarii, in asa zisele state civilizate, dependenta de jocuri incepe sa fie tratata la modul cat se poate de serios, iar psihologii si consilierii au gasit o noua piata de pe care sa mai stoarca 100 de euro/dolari pe ora. Eu astazi nu am de gand, insa, sa abordez acesta problema, ci doar sa va arat unde poate duce uneori obsesia pentru un joc 
.
Probabil ca ati observat ca in ultima luna nu am mai publicat aproape nimic pe acest blog. Unul dintre motive este Football Manager. Imediat ce ma intorceam de la birou, ma straduiam sa imi termin cat mai repede obligatiile familiale pentru ca apoi sa ma scufund in aceasta lume virtuala plina de emotii si frustrari. Spre disperarea sotiei.
Pentru ca nu mai avea nici un farmec jocul doar asa, cum mi l-au propus producatorii lui, am inceput sa ma distrez cu editorul lui. Si uite asa FC Brasov, echipa orasului meu natal, a devenit CSU Brasov, echipa de baschet in care a evoluat in tineretile sale si subsemnatul. Bineinteles ca aceasta noua echipa este plina de pusti de 16 ani cu potential maxim, toti fosti colegi de echipa. Evident ca m-am inclus si pe mine.
In aceast moment echipa arata astfel (am incercat fiecarui fost coleg sa ii atribui rolul pentru care calitatile sale fizice si sportive reale l-ar fi recomandat in ipotetica situatie ca ar fi jucat fotbal in loc de baschet).
Portar – Octavian Morariu
Era pustiul teribilist al echipei de baschet, dar si cel mai inalt in acelasi timp. De altfel inaltimea l-a si ajutat sa cocheteze la un moment dat cu nationala de baschet si sa ajunga sa joace in campionatul universitar din SUA. Avea un fizic remarcabil si era de departe unul dintre cei mai puternici jucatori din echipa, la aceasta calitate adaugandu-se si faptul ca sarea al naibii de bine si de sus. In schimb era de o lene incredibila, un singur alt jucator din echipa reusind sa il depaseasca la acest capitol. Si nici tehnicitatea nu era un capitol la care sa exceleze.
Fundas stanga – Marius Lazarescu
A venit la noi de la un club scolar de baschet din Bucuresti. Unul din multele care purtau titulatura CSS si ceva. Era un tip zdravan, dintr-o bucata, foarte iute si agil pentru configuratia sa fizica. In schimb era si deosebite de egoist, preferand de multe ori sa ia actiunile pe cont propriu chiar si in situatiile in care colegi de-ai lui se aflau intr-o situatie tactica mai buna. Iar acest lucru cumulat cu lipsa lui de creativitate ducea de multe ori la “infundarea” optiunile ofensive ale echipei. In rest era muncitor si bataios.
Fundas dreapta – Alin Guta
Din cate stiu eu nu are nici o legatura cu vestitul manelist Guta, in afara de acelasi nume. Originar din Giurgiu, a venit la noi de la CSU Galati. Desi profilul sau real l-ar fi recomandat mai degraba pentru un post de mijlocas dreapta (fiind mult mai ofensiv decat lasa sa inteleaga alegerea mea), pe acel post am preferat un alt coleg. Alin era playboy-ul echipei, dar in ciuda acestui atribut, era un jucator de echipa, generos, care spre deosebire de Marius, pasa uneori exagerat de mult. Batea mingea destul de bine, insa ceea ce l-a tras pe el in jos a fost lipsa de constanta evolutiilor, imbinand meciuri memorabile cu unele jalnice.
Fundas central – Orishadare Toyin
Unul dintre putinii straini care au evoluat in echipa pana la retragerea mea. Era de origine nigerian si a jucat mult timp la Farul Constanta, de unde a si venit la Brasov. Construit pe tiparul atletic al negrilor, era un tip foarte puternic, foarte agil si cu o saritura de-ti taia respiratia. Este singurul om din campionatul romanesc caruia i-am vazut adidasii la nivelul fetei mele. Pe de alta parte era o de o lene incredibila (el il depasea pe Octav la acest capitol). N-ar fi alergat nici picurat cu ceara.
Fundas central – Iura Goshkov
Al doilea strain al echipei, venea din Ukraina. Casatorit cu o moldoveanca de peste Prut, vorbea romana uneori mai bine decat unii dintre noi. A fost unul dintre cei mai batrani jucatori ai echipei, cu foarte multa experienta, ceea ce se simtea la finalizare (avea o mana incredibila) si prin modul in care putea citi jocul adversarului. In schimb varsta incepuse sa-si spuna deja cuvantul asupra abilitatilor sale fizice (in special viteza si reflexele), iar pozitia de pivot nu l-a ajutat sa-si dezvolte prea mult creativitatea.
Mijlocas defensiv – Dan Calancea
Constantean, pripasit pe la Brasov de cand era junior, Dan si-a infipt bine radacinile la poalele Tampei (are si cateva afaceri prospere in oras). Cand am ajuns eu la echipa inca mai juca, dupa un an insa retragandu-se pe postul de antrenor. In perioada in care juca impresiona prin capacitatea sa de efort si ambitia cu care se antrena. Pe de alta parte statura foarte scazuta nu il ajuta deloc in duelurile aeriene.
Mijlocas ofensiv – Gabriel Calancea
Fratele mezin al lui Dan si conducatorul de joc al echipei. Mi-l aduc aminte in special pentru temperamentul sau incredibil de vulcanic. La meciuri intra parca intr-o transa in 10 secunde de la primul fluier al arbitrului. O transa in care se enerva, injura, tipa, facea ca toti dracii… impotriva tuturor. Pe de alta parte era unul dintre cei mai tehnici jucatori ai nostri, cu un foarte bun simt al jocului si o pasa decisiva ucigatoare.
Extrema dreapta – Gheorghe Horopciuc
Pentru prieteni si colegi, Gelu. De altfel ura sa i se spuna Gheorghe. Era una dintre tinerele sperante ale baschetului brasovean, sincer nu stiu daca a si confirmat dupa plecarea mea. Era ambitios, cu o constitutie fizica foarte buna (pentru inaltimea lui sarea incredibil de bine), era cel mai scund jucator din echipa noastra capabil sa dea un slam dunk (si o facea mai usor decat oameni mai inalti decat el). Slabiciunea sa principala era lipsa de concentrare si faptul ca se pierdea usor in momentele cheie ale meciurilor.
Extrema stanga – Mimel Matasaru
Unul dintre veteranii echipei, constantean, sosit la Brasov in juniorat odata cu fratii Calancea. A fost, din punctul meu de vedere, cel mai bun jucator al echipei in perioada aceea. Foarte tehnic, foarte ambitios si cu o mana de trei puncte criminala, a reusit de nenumarate ori sa ne castige meciuri aproape de unul singur. Si a mai avut o calitate deosebita. A fost singurul dintre cei batrani care avea rabdarea sa stea cu noi, juniorii, individual si sa ne explice ce gresim si cum sa ne corectam stilul de joc.
Atacant – Mihai Gavrila
Muntele nostru. Era un pusti incredibil de masiv, de ziceai ca a carat pietre de moara cu spatele toate viata. Avea o forta colosala de care era si constient, motiv pentru care se baga fara nici o frica la “bataie” in gramada. Pe de alta parte cam asta era tot ce stia sa faca, punea capul in pamant si se ducea ca berbecul spre cos, sperand sa reuseasca sa ii dea pe toti la o parte din drumul lui.
Mijlocas ofensiv – Ioan Asztalos
… sau Jean. Este un om cu o poveste de viata incredibila, demna de un scenariu de film. In ciuda greutatilor prin care a trecut, a reusit sa se ridice de fiecare data si sa-si croiasca un drum in viata. Cred ca a fost cel mai ambitios om pe care l-am cunoscut vreodata, iar acest lucru se reflecta in stiulul sau de joc. Se batea pentru orice minge, musca din adversar daca era nevoie si avea o rezistenta la efort incredibila. Primise porecla de “Robocop”, nu datorita rezistentei sale, ci datorita faptului ca avea niste miscar bruste si dezordonate.
Mijlocas ofensiv – Leonard Stanciu
Pe Leo mi-l aduc aminte ca fiind unul dintre specialistii nostri de contra-atac (al doilea eram eu). Instinctul sau primar era sa fuga in fata la prima senzatie ca am recuperat mingea. Viteza sa il ajuta de multe ori sa ajunga sub cosul adversarilor inainte ca acestia sa isi dea seama ca au pierdut mingea. Cu toate astea nu juca foarte des si nici nu aparea printre marcatori, lucru ce se datora si incredibilei usurinte cu care rata din pozitii ideale.
Asta este echipa. Am incercat fiecaruia dintre ei sa ii emulez in joc caractersticile fizice si mentale reale, iar acolo unde nu eram sigur am lasat jocul sa estimeze el niste valori. Toti sunt pusti de 16 ani cu potential maxim de vedeta. La final a iesit o echipa brasoveana in care cel mai scump jucator este Leo (evaluat la 2,5 milioane euro), cel mai valoros jucator a fost desemnat Jean, cel mai ieftin (doar 150.000 euro) si cel mai slab in acelasi timp – Marius Lazarescu.
PS: Intre timp am jucat si primul meci din campionat impotriva Rapidului, meci in care au debutat toti juniorii cu exceptia lui Gabi. Meciul a fost castigat cu 2-0 prin golurile inscrise de mine si de Mihai Gavrila (Mitza), iar cel mai bun jucator al meciului a fost desemnat Jean.
Voi reveni mai incolo cu comentarii la incheierea primului sezon. 
Citit 4562 ori de catre 960 vizitatori
Articole similare:
RSS pentru comentarii la acest articol. TrackBack URI
Te inteleg perfect
E nenorocire cu jocurile astea pe calculator… cel mai grav e ca nu trebuie sa fii “gamer” inrait, daca dai peste acel joc care s-a nimerit sa fie facut parca special pentru tine, ai pus-o.
Ce sa zic, sfatul meu e sa nu te apuci de jocuri online
(in cazul tau, fereste-te in special de Hattrick)
Comentariu de Mihai — 03/09/2009 @ 12:42