Publicat in: PR & Comunicare
Inspirat de patania lui visurat cu un “mare” afacerist roman povestita aici, m-am gandit sa va spun si eu povestea unor oameni care se cred mari antreprenori, dar habar nu au sa gestioneze un element crucial al afacerii: resursele umane. In urma cu un an de zile, o agentie de PR destul de mare si cunoscuta a suferit un dezastru de imagine (cititi comentariile articolului, sunt savuroase) atunci cand fostii angajati au iesit si povestit in public tot soiul de mizerii ce se derulau in compania respectiva sub masca unei corectitudini aparente.
Agentia de PR la care am lucrat pana in iunie anul curent este in pragul unui dezastru asemanator, din exact aceleasi motive. Sansa lor momentana este ca sunt o agentie mica si inca nu au atins nivelul critic de angajati nemultumiti care sa declanseze catastrofa de imagine, insa acel moment nu este foarte departe. Agentia despre care vorbesc se numeste Headline.
Cand m-am angajat la ei, un foarte bun prieten si coleg, care il cunostea bine pe patron, mi-a spus ca acesta i s-a plans de nenumarate ori ca are o fluctuatie de personal foarte mare si ca nu stie ce sa faca pentru a putea pastra oamenii in firma. Si problema, in viziunea lui, e ca “nu se mai gasesc angajati seriosi, dom’le” – bineinteles ca nu se intreaba daca nu cumva s-ar afla vreo samanta de problema si “de partea cealalta a baricadei”. Fiindca in alte firme totusi se poate - sotia mea, de exemplu, lucreaza de 9 ani in aceeasi companie, ca si majoritatea colegilor ei, iar la firma la care lucrez acum stiu deja peste 5-6 colegi care au vechime acolo de 7-8 ani. Ei, in schimb la Headline, dupa ce am lucrat cu patronul respectiv, pot sa spun cu certitudine ca ii inteleg pe acei oameni care au preferat sa plece si sa nu faca prea multi purici prin agentie. In conditiile in care cei doi patroni, cu pretentii de respectabilitate, te fura pe fata la salariu cu tot felul de penalizari ridicole, refuza sa plateasca banii pentru ultimele luni de munca (dupa ce ti-ai dat demisia si, teoretic, nu mai au nevoie de tine), descurajeaza calitatea in defavoarea cantitatii si o multime de alte mizerii, nu ai cum sa te stabilesti in acea firma. S-ar putea ca pe unii sa ii mire acest lucru dar, desi cei doi (Mihaela si Viorel Apetrei) se declara specialisti in comunicare, le este “imposibil” sa comunice corect si clar angajatilor lor cum se calculeaza retributiile pe care le primesc lunar pentru munca prestata. Iar cand acestia, nemultumiti, cer explicatii pentru banii ce lipsesc, primesc raspunsuri de genul:
“Nu am sa mai raspund cu detalieri si argumente care nu isi au rostul, noi avem multa treaba si ne focusam pe clienti, nu vreau sa ne pierdem aiurea din timp.”
Culmea, acest om, care da astfel de raspunsuri unui angajat la intreabarea fireasca de ce nu i se dau toti banii promisi, este trainer de leadership. Daca va intrebati ce incredere inspira un trainer de leadership incapabil sa aplice cu propriii angajati teoriile cu care s-a pregatit pentru a-i invata pe altii, inseamna ca aveti exact aceeasi dilema ca si mine – pentru ca nu cred ca merge la alte companii sa ii “educe” pe respectivii in arta de a-si pacali angajatii.
Este evident ca atunci cand iti construiesti afacerea prin inselarea propriilor angajati nu ai sanse sa ajungi prea departe, iar un astfel de dezastru este mai aproape decat isi imagineaza ei. De altfel, sunt deja pe buza prapastiei, pentru ca nimic pe lumea asta nu uneste mai mult oamenii decat un inamic comun. 
Citit 4206 ori de catre 1093 vizitatori
Articole similare:
RSS pentru comentarii la acest articol. TrackBack URI
Se stie ca trainerii sunt in realitate niste ratati in domeniul in care trainuiesc. De aia sunt traineri, altminteri ar fi mult mai banos sa aplice ceea ce incearca sa-i invete pe ceilalti. Nu au reusit in treaba aceea oarecare in care s-au specializat. Nu au avut cui sa vanda serviciile bazate pe cunostintele respective sau nu au avut unde sa le aplice (respectiv, nu au fost capabili sa atraga clienti la chestiile alea) si ca sa-si scoata din parleala, incearca barem sa trainuasca pe altii. “Those who can’t, teach.” O zicala cat se poate de corecta.
Comentariu de BladHaund — 15/03/2010 @ 09:36
[...] vedea o Romanie asa cum ne-o inchipuim cu totii in vise: fara mizerie, praf, poluare, politicieni, smecheri parveniti sau trafic infernal. Veit vedea o Romanie frumoasa si [...]
Pingback de Claudiu Gedö » Blog Archive » McDonalds are si idei bune — 17/06/2010 @ 12:24
[...] (2) în AsemanariClaudiu Gedö » Blog Archive » McDonalds are si idei bune în Antreprenorul roman in PRchelcan în AsemanariIdiotenia e cronica la RDS » Clientul Turmentat în Cu [...]
Pingback de Claudiu Gedö » Blog Archive » Headline si apetrei mi-au facut “cadou” un NUP — 11/07/2010 @ 20:48