Publicat in: Cotidiene
E criza, stim cu totii acest lucru. Iar unul dintre cele mai aprinse subiecte de discutie este modul in care angajatul roman sau patronul roman inteleg sa treaca prin aceasta situatie. Parerile sunt evident impartite, unii acuzand patronatele ca profita de aceasta criza pentru a readuce “sclavagismul” in firme, in timp ce angajatii sunt acuzati, cel mai frecvent, ca cer mariri de salariu nejustificate fara sa munceasca suplimentar pentru acestea. Mai mult sau mai putin, tot cam acesta a fost si subiectul unui material publicat de Sebastian Birgau pe blogul sau.
Pentru a-si justifica punctul de vedere, si anume ca angajatul roman este o putoare care doreste doar sa taie frunza la caini pe bani multi, ofera un exemplu personal in care o persoana venita la un interviu cu el i-a refuzat o oferta, destul de generoasa, de a lucra exclusiv pe comision. Si foloseste acest pretext pentru a-l infiera pe acel om si pentru a exemplifica proverbiala lene a angajatului roman, plusand si cu remarci referitoare la masura interesului pe care un patron trebuie sau nu sa o aiba fata de angajatii sai. Nu mai intru in amanunte, puteti sa ii cititi opinia in materialul scris chiar de el.
Dar… Sebi da-mi voie sa iti spun ca rationamentul tau nu este in totalitate corect. Da, sunt de acord cu faptul ca, in calitate de angajator, trebuie sa gasesti metode de remunerare si motivare prin care sa te asiguri ca acel angajat munceste, este productiv si, in final, iti aduce profit. Pana la un punct insa. Pentru ca tu, cu oferta pe care ai facut-o, ai transferat o mare parte din responsabilitatea ta antreprenoriala catre acel om, om care nu era pregatit pentru asa ceva. O sa incerc sa iti explic de ce.
In teorie exista trei posibilitati mari si late prin care poti plati un om sa munceasca pentru tine (toate celelalte sunt variatii pe una dintre cele trei de baza). Prima si cea mai des utilizata este cea a unui salariu fix pentru o munca prestata, de obicei bine definita printr-o fisa a postului. Situatie in care patronul isi asuma atat cele mai mari riscuri (fiindca poate plati acel angajat chiar si in conditiile in care nu este productiv), cat si cele mai mari beneficii (oricat de mare ar fi profitul adus de acel angajat, acesta ii ramane integral patronului). A doua metoda “extrema” este cea folosita de tine, prin care il platesti pe om doar dintr-un comision (de orice fel ar fi acesta) bazat pe succesul activitatii lui. In aceasta situatie angajatul isi asuma riscuri foarte mari, echilibrate (e adevarat) de potentialul unui castig mult mai mare decat in cazul unui salariu fix. Desi ai putea fi tentat sa spui ca isi asuma exact aceleasi riscuri ca si tine, patronul, nu este adevarat. Pentru ca tu esti cel care ai pornit afacerea (si esti proprietarul ei) ceea ce inseamna ca ai luat in calcul si eventualitatea unor vremuri mai nefericite, iar daca ai fost inteligent te-ai asigurat ca ai rezervele necesare pentru a trece peste ele. Angajatul respectiv insa nu are acest avantaj. Pentru el, daca treaba nu merge bine si, luand exemplul oferit de tine, nu vinde nimic intr-o luna, nu inseamna neaparat ca a frecat menta, ci poate insemna ca a muncit degeaba si mai si moare de foame.
Problema cea mai mare cu acest sistem bazat exclusiv pe comision este ca se plateste doar succesul. Iarasi, ai fi tentat sa spui ca este normal sa fie asa (si nu te contrazic in totalitate), pentru ca pe tine te intereseaza ca omul acela sa produca ceva nu doar sa munceasca. Insa scapi din vedere un aspect important. Atunci cand angajezi un om sa lucreze pentru tine ce faci de fapt? Ii inchiriezi expertiza, ii inchiriezi experienta, ii inchiriezi timpul si ii cumperi rezultatele muncii. Cu comisionul, dupa cum probabil observi, ii platesti omului doar rezultatele. Dar cu restul ce faci? Cum te achiti de datorie pentru restul de “inchirieri”? Presupunand ca omul nu e chiar o loaza puturoasa, ci chiar si-ar fi batut capul si calcaiele alergand dupa clientii tai, ce inseamna pentru el o luna fara vanzari? Raspuns: e o luna in care tu, neplatindu-l, l-ai facut sa-si piarda timpul, sa-si iroseasca expertiza si experienta.
Apoi: unde, in cadrul acestui comision, tii cont de cat de mult depind rezultatele muncii doar de acel angajat? Daca e vorba de un strungar, lucrurile sunt simple: ai de facut, nene, 1000 de saibe pe luna, uite strungul, uite fierul… La sfarsitul lunii, daca ai frecat menta si ti-au iesit doar 10 saibe – sanatate si asta e, mananci de 10 saibe. Asta e un exemplu banal de meserie in care rezultatele muncii depind exclusiv de capacitatea si puterea de munca a angajatului. Insa in vanzari situatia e cu totul alta…
Si cum convingi un om ca doar pe baza unui comision garantat de tine (care este un procent din ceva necunoscut pentru el) isi va obtine veniturile necesare? Cu salariul este simplu: stie omul cat duce acasa la final de luna si poate lua o decizie informata daca accepta sau nu oferta ta. De exemplu, daca mi-ai fi facut mie o oferta bazata exclusiv pe comision, in secunda urmatoare ti-as fi cerut situatia vanzarilor pe ultimele 12 luni. Si nu glumesc, pentru ca este unul dintre putinele moduri in care pot estima corect care ar putea fi punctul de pornire al venitului meu lunar REAL si cat de stabila este afacerea ta (deci daca am la final de luna ce sa duc acasa). Esti dispus sa dai astfel de informatii unui angajat?
Acesta este motivul pentru care se promoveaza foarte mult sistemul mixt (al treilea din lista mea). Un salariu fix pe care omul sa il duca acasa cu certitudine luna de luna si un comision motivant in functie de rezultatele muncii. Evident ca acest sistem poate fi speculat foarte bine de tine in favoarea ta. Totul tine doar de cat de bine poti aprecia omul la interviu. Il simti cam la ce nivel financiar se situeaza (sa zicem 1000 euro) si ii oferi salariu fix de 500 euro si posibilitatea de a castiga din comisioane alti 1000 de euro. Iti garantez eu, ca dupa aproximativ o jumatate de an omul ala te va goli de 1500 de euro in fiecare luna. 
De ce spun asta? Tocmai datorita unor motive invocate chiar de tine articol. Omului ii place sa traiasca la un nivel superior celui pe care si-l permite de fapt. Si dupa ce se va obisnui cu viata la 1500 de euro (o luna, doua) ii va fi greu sa se intoarca la viata de 500 de euro. Asa ca va trage tare sa ia in fiecare luna comisionul. Si uite asa aveti de castigat amandoi. Bineintele cu conditia ca fiecare sa isi respecte partea de intelegere si sa nu existe tentative de pacaleala din partea niciunuia.
Citit 3897 ori de catre 1181 vizitatori
Articole similare: