Cu alte cuvinte, nu mai aruncam banii pe mancare si bautura, ii aruncam acum pe popi.

Citit 49 ori de catre 28 vizitatori

Un sac de adezivi generici executa un penalty, destul de bine. Numai ca portarul Ceresit se multiplica brusc acoperind toata poarta si respinge cu usurinta, dupa care degajeaza mingea spre atacantul Ceresit. Care atacant, in situatia de unul la unul cu portarul advers, repeta manevra de multiplicare. Paseaza usor, iar una dintre clone inscrie cu lejeritate in poarta goala.

Ei bine, acest spot ar trebui sa imi transmita mie un mesaj prin care sa aflu ca pot cumpara mai mult adeziv Ceresit la acelasi pret. Ceea ce mi-a comunicat mie insa, este ca Ceresit sunt multi si triseaza.

Cantitate in defavoarea calitatii, cumva?

Morala: Atentie foarte mare la mesajele transmise si cum pot fi acestea intelese/interpretate.

Citit 133 ori de catre 57 vizitatori

Pentru ca Raluca era cea care vizita rafturile si se intorcea cu diversele cumparaturi (in ultima vreme chiar reusim sa mergem cu lista, ca niste oameni organizati), a ramas in sarcina mea sa pazesc cosul si gandacelul. Cu aceasta ocazie am putut sa observ ce se intampla prin magazin si, mai ales, de ce se produc ambuteiajele. Bineinteles ca la o privire superficiala acestea erau rezultatul cosurilor de cumparaturi lasate alandala de catre “proprietarii” lor. La un moment dat numarasem nu mai putin de 27 de astfel de cosuri trantite in diagonala pe mijlocul culoarelor si care, evident, incurcau pe toata lumea. Nu stiu daca acest lucru mai reprezinta sau nu o surpriza, dar toate, vorbesc serios – absolut toate cele 27 de carucioare numarate de mine – era manevrate de catre doamne sau domnisoare. Chiar am urmarit in mod intentionat sa vad ce fac si barbatii, iar acestia se straduiau de fiecare data sa lase caruciorul undeva unde sa nu incurce. Femeia in schimb, cu ochii in rafturi, pur si simplu ii dadea drumul indiferent unde se afla (sau ajungea) acesta.

Na, am spus-o. Acum sa vad cum ma “distrug” feministele.

Citit 528 ori de catre 148 vizitatori

Am sa va spun si voua exact aceleasi lucruri pe care le-am spus si fetelor respective. Niciodata sa nu abordati o persoana pe strada incepand cu intrebarea: “Pot sa va retin cateva minute?”

De ce? Pai… in general oamenii de pe strada sunt grabiti sau stresati. Au probleme pe care trebuie sa le rezolve, au locuri in care trebuie sa ajunga, au intalniri spre care se grabesc. Ultimul lucru pe care si-l doresc este sa fie “retinuti pentru cateva minute”. Mai mult, in acest context verbul “a retine” are conotatii negative si este un fapt bine stiut ca oamenii devin defensivi si se feresc instinctiv cand sunt intampinati cu “negativism”. Iar acesta este doar unul dintre motivele pentru care trebuie sa gasiti alta metoda de abordare.

Al doilea, mult mai important, este ca ii oferiti omului oportunitatea de a zice NU, inainte sa afle care este subiectul/scopul/oferta studiului vostru. Daca il intrebati: “Pot sa va retin cateva minute?”, cel mai probabil va va raspunde “Nu” si isi va vedea de drumul sau.

Propun in schimb o abordare cu o fraza de genul: “Buna ziua, incerc sa culeg informatii despre {se introduce aici tema studiului}, ma puteti ajuta (sau vreti sa ma ajutati) raspunzandu-mi la cateva intrebari?”. In acest fel, omul respectiv a aflat deja ceea doriti de la el. Mai mult decat atat – sintagma “ma puteti ajuta [...]?” / “vreti sa ma ajutati [...]?” ii ofera o motivatie pozitiva pentru a alege sa se opreasca si sa participe la studiu, chiar daca era grabit – bineinteles, cu conditia cu subiectul/tema respectiva sa il intereseze suficient de mult.

In concluzie, de fiecare data cand incercati sa abordati un necunoscut pentru a-i cere un serviciu sau o favoare, asigurati-va ca afla ce vreti de la el inainte sa apuce sa spuna “Nu”.

Bineinteles, asta nu inseamna ca puteti omite partea cu prezentarea personala.

Citit 704 ori de catre 165 vizitatori

Citit 748 ori de catre 149 vizitatori

La baza esecului acestui eveniment sunt convins ca se afla trei dintre problemele majore ale PR-ului romanesc, ce nu vor putea fi rezolvate, din nefericire, foarte curand.

1. Specialistii. Industria romana de PR se afla in stadiul de pruncie, chiar daca sunt multi practicanti care considera ca s-a depasit de mult acest stadiu. Din pacate optimismul lor este exagerat, iar acest lucru se vede tocmai in genul acesta de evenimente in cadrul carora apar sincope atat de dramatice si cu efecte de imagine catastrofale. PR-ul romanesc are foarte putini specialisti in adevaratul sens al cuvantului. Stiu ca sunt multi cei care pretind ca sunt profesionisti desavarsiti, insa in realitate sunt departe de acest statut. Ca urmare, oamenii care sa poata organiza evenimente majore fara sa fie depasiti de situatie sunt extrem de putini, chiar si in agentiile mari. Specialistii nu vor aparea peste noapte, ei trebuie sa invete si sa evolueze intr-un interval de timp destul de mare. Personal cred ca vom atinge maturitatea in PR (ceea ce presupune o masa de profesionisti adecvata) de abia in 5-6 ani.

2. Juniorii. Pe de o parta datorita motivului exprimat mai sus, pe de alta parte datorita unei avaritii stupide a conducerilor agentiilor de PR, multe campanii de PR ajung pe mana juniorilor. Acestia, oricat de bine intentionati sunt, nu au inca experienta si cunostintele necesare pentru a organiza (practic, nu teoretic) campanii mari, complexe si pentru a prevedea orice problema ar putea aparea pe parcurs. Faptul ca juniorii sunt implicati in astfel de proiecte nu reprezinta in sine un lucru rau, dat fiind ca dintre ei se vor distinge viitorii specialisti. Insa a lasa intreaga responabilitate pe umerii lor este sinucidere curata. Iar acest lucru se intampla in continuare mult prea des – cu precadere in agentii mici, dar si in agentii mari.

3. Necunoasterea publicului. Desi am lasat-o la urma, acesta cred ca reprezinta cea mai mare problema actuala a oamenilor de PR. In continuare se lucreaza dupa ureche, dupa lucruri incetatenite drept traditii sau axiome, fara a se analiza cu atentie profilul fiecaruia dintre publicurile companiei sau institutiei. De aceea apar greseli atat de grave precum intarzierea unui eveniment cu 2 ore atunci cand inviti oameni precum Dinu Patriciu (al carui timp este deosebit de pretios) sau organizarea de tombole cu premii de genul “o saptamana la volanul unui Ferrari” pentru acel tip de public care isi permite sa cumpere cu banii jos un astfel de bolid. Tot din acelasi motiv vad deseori campanii sau actiuni de PR parca decupate din carti (luate “cuvant cu cuvant” din tot soiul de ghiduri de PR de peste ocean), fara ca aceastea sa fie adaptate specificului romanesc.

Din punctul meu de vedere, as recomanda tuturor celor care intentioneaza sa lucreze in PR sa tina minte urmatorul lucru ca fiind o regula de aur a meseriei: analizeaza constant publicurile carora te adresezi, verifica-le evolutia si adapteaza-ti discursul/mesajul, pentru a-l potrivi oricarei situatii. Aceasta este prima caramida pe care o pui la baza viitoarelor tale relatii profesionale.

Citit 994 ori de catre 206 vizitatori

Ca in orice carciumioara mai rasarita si aceasta isi avea clientii ei fideli, ce veneau zi de zi sa consume o ciorbita, o bere… ceva. Unul dintre acestia, desi continua sa vina regulat sa manance acolo, la un moment dat a incetat brusc sa mai lase bacsis chelnerilor care il serveau. Atunci cand seful de sala de care aminteam mai sus a sesizat acest aspect a crezut initial ca n-are omul maruntis atunci la el sau si-a calculat gresit banii si nu mai avea de unde sa lase. Insa cand a inceput sa inteleaga ca omul nu mai lasa niciodata bacsis i s-au aprins niste beculete, cum ca ceva nu ar fi in regula.

Asa ca si-a luat inima in dinti si s-a dus sa il intrebe daca este totul in regula si daca este nemultumit de ceva. Omul s-a uitat la el, i-a zambit si a spus: “Da, este in regula. Cu exceptia acelui ospatar pe care l-am vazut purtandu-se urat cu un alt client acum ceva timp.”

Rezultatul? Un chelner concediat si un bacsis care a revenit.

Citit 1173 ori de catre 223 vizitatori

Pentru ca nu inteleg de ce apar in fiecare zi, in drumul meu, specimene care sa incerce sa imi demoleze aceasta speranta. Precum tuta de astazi din Carrefour. Femeia cobora scarile rulante cu caruciorul plin de cumparaturi si un copil in el. La capatul scarilor, fix la doi centimetri de banda rulanta (suficient cat sa-si scoata carutul de pe mecanism) s-a oprit. A lasat caruciorul cu copilul acolo si a fugit la geamul magazinului sa se joace cu un catel ce se zbantuia pe partea cealalata. Tot cardul de oameni din urma ei, pe care banda rulanta il impingea fatalmente inainte, s-a blocat, evident, in caruciorul ei ramas drept baricada la capat de drum (carambol). WTF?

Bineinteles ca strigatele si admonestarile verbale ale celorlalti clienti nu au reusit sa o rupa din activitatea ei de mare importanta. Nici macar strigatele disperate ale copilului ei.

Deci…sunt naiv, se pare!

Citit 1439 ori de catre 282 vizitatori

I always stated this as “Never give the player a choice between feeling bored and feeling stupid.”

Nu este a mea, am gasit-o intr-un comentariu aici, dar consider ca este una dintre regulile de aur ale Game Design-ului.

Citit 1674 ori de catre 328 vizitatori

Pentru a-si justifica punctul de vedere, si anume ca angajatul roman este o putoare care doreste doar sa taie frunza la caini pe bani multi, ofera un exemplu personal in care o persoana venita la un interviu cu el i-a refuzat o oferta, destul de generoasa, de a lucra exclusiv pe comision. Si foloseste acest pretext pentru a-l infiera pe acel om si pentru a exemplifica proverbiala lene a angajatului roman, plusand si cu remarci referitoare la masura interesului pe care un patron trebuie sau nu sa o aiba fata de angajatii sai. Nu mai intru in amanunte, puteti sa ii cititi opinia in materialul scris chiar de el.

Dar… Sebi da-mi voie sa iti spun ca rationamentul tau nu este in totalitate corect. Da, sunt de acord cu faptul ca, in calitate de angajator, trebuie sa gasesti metode de remunerare si motivare prin care sa te asiguri ca acel angajat munceste, este productiv si, in final, iti aduce profit. Pana la un punct insa. Pentru ca tu, cu oferta pe care ai facut-o, ai transferat o mare parte din responsabilitatea ta antreprenoriala catre acel om, om care nu era pregatit pentru asa ceva. O sa incerc sa iti explic de ce.

In teorie exista trei posibilitati mari si late prin care poti plati un om sa munceasca pentru tine (toate celelalte sunt variatii pe una dintre cele trei de baza). Prima si cea mai des utilizata este cea a unui salariu fix pentru o munca prestata, de obicei bine definita printr-o fisa a postului. Situatie in care patronul isi asuma atat cele mai mari riscuri (fiindca poate plati acel angajat chiar si in conditiile in care nu este productiv), cat si cele mai mari beneficii (oricat de mare ar fi profitul adus de acel angajat, acesta ii ramane integral patronului). A doua metoda “extrema” este cea folosita de tine, prin care il platesti pe om doar dintr-un comision (de orice fel ar fi acesta) bazat pe succesul activitatii lui. In aceasta situatie angajatul isi asuma riscuri foarte mari, echilibrate (e adevarat) de potentialul unui castig mult mai mare decat in cazul unui salariu fix. Desi ai putea fi tentat sa spui ca isi asuma exact aceleasi riscuri ca si tine, patronul, nu este adevarat. Pentru ca tu esti cel care ai pornit afacerea (si esti proprietarul ei) ceea ce inseamna ca ai luat in calcul si eventualitatea unor vremuri mai nefericite, iar daca ai fost inteligent te-ai asigurat ca ai rezervele necesare pentru a trece peste ele. Angajatul respectiv insa nu are acest avantaj. Pentru el, daca treaba nu merge bine si, luand exemplul oferit de tine, nu vinde nimic intr-o luna, nu inseamna neaparat ca a frecat menta, ci poate insemna ca a muncit degeaba si mai si moare de foame.

Problema cea mai mare cu acest sistem bazat exclusiv pe comision este ca se plateste doar succesul. Iarasi, ai fi tentat sa spui ca este normal sa fie asa (si nu te contrazic in totalitate), pentru ca pe tine te intereseaza ca omul acela sa produca ceva nu doar sa munceasca. Insa scapi din vedere un aspect important. Atunci cand angajezi un om sa lucreze pentru tine ce faci de fapt? Ii inchiriezi expertiza, ii inchiriezi experienta, ii inchiriezi timpul si ii cumperi rezultatele muncii. Cu comisionul, dupa cum probabil observi, ii platesti omului doar rezultatele. Dar cu restul ce faci? Cum te achiti de datorie pentru restul de “inchirieri”? Presupunand ca omul nu e chiar o loaza puturoasa, ci chiar si-ar fi batut capul si calcaiele alergand dupa clientii tai, ce inseamna pentru el o luna fara vanzari? Raspuns: e o luna in care tu, neplatindu-l, l-ai facut sa-si piarda timpul, sa-si iroseasca expertiza si experienta.

Apoi: unde, in cadrul acestui comision, tii cont de cat de mult depind rezultatele muncii doar de acel angajat? Daca e vorba de un strungar, lucrurile sunt simple: ai de facut, nene, 1000 de saibe pe luna, uite strungul, uite fierul… La sfarsitul lunii, daca ai frecat menta si ti-au iesit doar 10 saibe – sanatate si asta e, mananci de 10 saibe. Asta e un exemplu banal de meserie in care rezultatele muncii depind exclusiv de capacitatea si puterea de munca a angajatului. Insa in vanzari situatia e cu totul alta…

Si cum convingi un om ca doar pe baza unui comision garantat de tine (care este un procent din ceva necunoscut pentru el) isi va obtine veniturile necesare? Cu salariul este simplu: stie omul cat duce acasa la final de luna si poate lua o decizie informata daca accepta sau nu oferta ta. De exemplu, daca mi-ai fi facut mie o oferta bazata exclusiv pe comision, in secunda urmatoare ti-as fi cerut situatia vanzarilor pe ultimele 12 luni. Si nu glumesc, pentru ca este unul dintre putinele moduri in care pot estima corect care ar putea fi punctul de pornire al venitului meu lunar REAL si cat de stabila este afacerea ta (deci daca am la final de luna ce sa duc acasa). Esti dispus sa dai astfel de informatii unui angajat?

Acesta este motivul pentru care se promoveaza foarte mult sistemul mixt (al treilea din lista mea). Un salariu fix pe care omul sa il duca acasa cu certitudine luna de luna si un comision motivant in functie de rezultatele muncii. Evident ca acest sistem poate fi speculat foarte bine de tine in favoarea ta. Totul tine doar de cat de bine poti aprecia omul la interviu. Il simti cam la ce nivel financiar se situeaza (sa zicem 1000 euro) si ii oferi salariu fix de 500 euro si posibilitatea de a castiga din comisioane alti 1000 de euro. Iti garantez eu, ca dupa aproximativ o jumatate de an omul ala te va goli de 1500 de euro in fiecare luna.

De ce spun asta? Tocmai datorita unor motive invocate chiar de tine articol. Omului ii place sa traiasca la un nivel superior celui pe care si-l permite de fapt. Si dupa ce se va obisnui cu viata la 1500 de euro (o luna, doua) ii va fi greu sa se intoarca la viata de 500 de euro. Asa ca va trage tare sa ia in fiecare luna comisionul. Si uite asa aveti de castigat amandoi. Bineintele cu conditia ca fiecare sa isi respecte partea de intelegere si sa nu existe tentative de pacaleala din partea niciunuia.

Citit 1723 ori de catre 298 vizitatori